Magneziu seric: ce inseamna, valori normale, crescut si scazut

In corp, cea mai mare parte a magneziului se afla in oase si in interiorul celulelor, mai ales in muschi. Doar aproximativ 1% circula prin sange, iar analiza obisnuita masoara aceasta mica parte. De aceea o valoare normala in sange nu garanteaza ca rezervele din tesuturi sunt pline: deficitul poate exista chiar cu un magneziu seric aproape de normal.

Magneziul lucreaza in echipa cu alte minerale, mai ales cu calciul si cu potasiul. El ajuta la mentinerea acestora la nivelul corect, iar cand magneziul scade, si calciul si potasiul tind sa scada si devin greu de corectat pana nu se reface intai magneziul.

Rinichii sunt cei care regleaza fin cat magneziu se pastreaza si cat se elimina. De aceea bolile de rinichi si medicamentele care actioneaza pe rinichi influenteaza puternic valoarea.

Se verifica aproape mereu cand calciul sau potasiul sunt scazute si nu se corecteaza asa cum ar trebui, pentru ca un magneziu scazut ascuns este adesea cauza. Este un pas de rutina in aritmiile greu de controlat.

Se urmareste la persoanele cu risc: cei cu consum cronic de alcool, cu diaree cronica sau boli care afecteaza absorbtia (boala Crohn, boala celiaca), cu diabet slab controlat, cu tratament indelungat cu diuretice sau cu inhibitori de pompa de protoni, si la cei alimentati prin perfuzie.

In cealalta directie, se cere la persoanele cu boala cronica de rinichi care iau antiacide sau laxative cu magneziu, pentru ca la ele mineralul se poate acumula periculos.

Spune-i medicului tot ce iei: suplimentele cu magneziu, antiacidele si laxativele cu magneziu il cresc, iar diureticele, inhibitorii de pompa de protoni si unele antibiotice il pot scadea. Nu opri singur un medicament prescris; discuta cu medicul daca e nevoie de vreo ajustare inainte de recoltare.

HemolizaHemolizaSpargerea globulelor rosii in proba, care poate creste fals magneziul masurat., adica spargerea globulelor rosii in proba (din recoltare dificila sau transport necorespunzator), poate creste fals magneziul, pentru ca celulele rosii contin magneziu. O valoare surprinzator de mare la o persoana sanatoasa se reconfirma pe o proba noua.

Pentru ca magneziul din sange nu reflecta intotdeauna rezervele din corp, medicul interpreteaza valoarea in context: la o persoana cu simptome tipice si factori de risc, un magneziu la limita de jos poate fi tratat ca deficit chiar daca cifra pare aproape normala.

Cauzele frecvente: consumul cronic de alcool (una dintre cele mai des intalnite), diareea cronica si bolile care afecteaza absorbtia intestinala, diureticele, diabetul slab controlat si tratamentul indelungat cu inhibitori de pompa de protoni pentru stomac. Sarcina si alaptarea cresc si ele nevoia.

Simptomele includ crampe si carcei, tremor, palpitatii si tulburari de ritm, iritabilitate, anxietate, insomnie si oboseala. Un semn tipic este ca deficitul de magneziu agraveaza si intretine hipocalcemia si hipopotasemia: calciul si potasiul scad si nu vor sa se corecteze pana nu se reface magneziul.

Formele usoare se corecteaza adesea prin alimentatie: nuci, seminte, legume cu frunze verzi, leguminoase si cereale integrale sunt bogate in magneziu. Deficitul simptomatic sau cel dintr-o boala anume are nevoie de suplimentare condusa de medic, uneori pentru mai multe saptamani, pentru ca refacerea rezervelor din tesuturi e lenta.

Cauza clasica: o persoana cu boala cronica de rinichi care ia antiacide sau laxative cu magneziu, ori suplimente in doze mari. Alte situatii: distructie tisulara masiva sau, rar, administrarea de magneziu in cadrul unor tratamente medicale monitorizate.

Simptomele apar treptat, pe masura ce valoarea creste: slabiciune musculara, scaderea reflexelor, greata, somnolenta, hipotensiune si, la valori foarte mari, tulburari de respiratie si de ritm cardiac. La niveluri extreme, situatia devine amenintatoare de viata.

De aceea, la persoanele cu boala de rinichi, produsele cu magneziu (inclusiv unele laxative si antiacide luate fara reteta) trebuie folosite doar cu acordul medicului. Un magneziu crescut se corecteaza in spital, adaptand cauza si functia renala.

Medicamentele si suplimentele: antiacidele si laxativele cu magneziu, precum si suplimentele, cresc valoarea; diureticele, inhibitorii de pompa de protoni si unele antibiotice o scad. Fara lista completa a ceea ce iei, interpretarea poate gresi.

Magneziul din sange nu reflecta rezervele totale. O persoana poate avea un deficit real in tesuturi cu o valoare aproape normala in sange, mai ales in alcoolism si in bolile digestive. De aceea medicul se uita si la simptome, si la calciu si potasiu.

Functia renala schimba total interpretarea: aceeasi valoare crescuta inseamna altceva la un rinichi sanatos fata de unul bolnav. Ureea si creatinina se citesc adesea odata cu magneziul.

Functia renala (uree, creatinina): esentiala pentru a intelege un magneziu crescut, pentru ca eliminarea lui depinde de rinichi.

Glicemia si hemoglobina glicozilata: diabetul slab controlat este o cauza frecventa de pierdere de magneziu prin urina.

In cazuri neclare, magneziul urinar pe 24 de ore ajuta la a deosebi pierderea prin rinichi de aportul insuficient sau de pierderea prin intestin.

Fosforul intra si el uneori in evaluare, mai ales in alcoolism si in malnutritie, cand mai multe minerale sunt afectate deodata.

Daca ai simptome (crampe, palpitatii, tremor) sau un calciu ori potasiu care nu se corecteaza, medicul cauta si trateaza cauza si poate recomanda suplimentare, cu control ulterior. Refacerea rezervelor e lenta, asa ca tratamentul poate dura.

Daca ai boala de rinichi, nu lua antiacide, laxative sau suplimente cu magneziu fara acordul medicului: la tine mineralul se poate acumula periculos.

Slabiciunea musculara marcata, somnolenta, scaderea reflexelor sau tulburarile de respiratie la o persoana cu boala de rinichi care a luat produse cu magneziu inseamna evaluare de urgenta.

Ia la consult buletinul complet (magneziu, calciu, potasiu, functia renala), lista tuturor medicamentelor si suplimentelor si o descriere a simptomelor si de cand au aparut.